Fiecare carte, asemenea fiecarui om, are o poveste a ei. E-adevarat insa ca, in timp ce povestile oamenilor ies mai usor la lumina, povestile cartilor sunt doar arareori cunoscute.

Si Povestile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o poveste a lor. Intr-o buna zi, venit la editura sa discute sumarul unei viitoare carti despre boierimea romana, autorul a lasat si un manuscris pe a carui prima fila era scris (cu rosu!) pentru dupa moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotarare! Si totusi, dupa nu putine si nici usoare exercitii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lasat induplecat si a ingaduit editurii sa adune in volum cele patru povesti risipite intr-o revista. Mai mult chiar, daca tot aveau sa devina carte, povestile s-au imbogatit cu noi, spumoase si irezistibil istorisite intamplari.
Ca si Amintirile din pribegie, aceste Amintiri si povesti mai deocheate sunt un prilej minunat de a calatori in timp, caci memoria lui Neagu Djuvara, ajutata de fermecatoarea sa limba romana, e cea mai buna calauza – si, de asta data, o calauza mai pusa pe sotii si dispusa la indiscretii ca oricand.