“Like all great travelers, I have seen more than I remember, and remember more than I have seen.” – Benjamin Disraeli

Am constatat cu stupoare in ultimele zile ca nu imi mai pot aduce aminte zile si intamplari petrecute printre straini, in putinele (nu le voi considera niciodata destule) calatorii pe care le-am facut pana acum. Au fost lucruri care la momentul respectiv au parut extrem de importante si probabil chiar au fost. Au fost momente care pareau fara iesire sau care m-au facut fericit si pe care credeam ca nu o sa le  uit niciodata dar acum toate se pierd incet in ceata memoriei. Zile, date, ore, oameni, toate dispar si tot ce ramane in urma lor este sentimentul pe care respectiva calatorie mi l-a lasat.

T.S. Elliot spunea: “Calatoria si nu destinatia conteaza”. De cele mai multe ori ajungem acolo unde vrem dar, drumul pe care il urmam este de cele mai multe ori sinuos, nu de multe ori nelipsit de aventura iar de-a lungul lui cunoastem oameni care ne vor schimba viata. Fie ca este vorba de o aventura spre plaje nestiute de majoritatea oamenilor si esti indrumat spre ele de o mana de bastinasi de prin cine stie ce colt al lumii sau despre un weekend petrecut printr-unul din orasele vecinilor nostri europeni, fiecare calatorie tinde sa devina o lectie de viata (vorba unui prieten).

Poate noi romanii, suntem impinsi de la spate sa fugim de acasa tocmai din cauza acestei (un stigmat pentru unii) calitati pe care nu am cerut-o si pe care nu am ales-o, cetatenia noastra. Exista orase in Romania (vezi cele mai multe orase din Moldova) din care 80 % din tineri au ales sa-si incerce norocul peste hotare. “Dincolo” promite multe pentru cei care cred ca odata trecuti de granitele mioritice vor intalni faimosii caini cu covrigi in coada. In cele mai multe cazuri “calatorii” de nevoie realizeaza ca nu e asa. Insa, experienta calatoriei lor (initiatice am putea spune) cu siguranta isi va lasa amprenta.

Calatorind capatam calitati pe care nu am putea sa le obtinem ramanand in “cutiuta” noastra nationala (chiar daca tara noastra ar fi mare cat un continent). Ne intoarcem mult mai toleranti (e greu sa nu devii tolerant atunci cand intalnesti oameni de atatea rase si religii diferite), cu o dorinta de a cunoaste din ce in ce mai multe si cu drogul calatoritului in sange. Poate cel mai important este ca realizam ca nu noi suntem centrul universului si ca lumea nu se sfarseste la hotarele politico-administrative desenate de niste mai mari ai unei lumi in care, din nou, nu noi am ales sa traim. Ne intoarcem cu ideea ca trebuie sa ne dobandim calificativul de cetatean al lumii si nu al unei singure tari. Ca actele si vamesii pusi acolo ca sa opreasca diferiti infractori ne ingradesc de cele mai multe ori un drept castigat prin nasterea intr-o lume asa zis libera: acela de a calatori oriunde si oricand. Poti simti asta cel mai bine atunci cand aflat intr-o tara straina astepti cu infrigurare decizia unor oameni mai mult sau mai putin binevoitori de a-ti acorda dreptul de a vizita o alta tara.

Traim intr-o lume care din punct de vedere geografic mai are foarte putine colturi ramase neexplorate. Daca am compara o harta facuta inaintea marilor descoperiri geografice cu una actuala, am vedea cat de mult am progresat in a cunoaste acest loc numit Terra. Cei mai multi profesori de geografie asa vor spune. Vor vorbi despre locuri indepartate sau apropiate pe care nu le-au vazut niciodata cu siguranta experientei altora. Ceea ce nu spun este ca si calatoritul, ca si multe alte experiente este pur subiectiv. Bineinteles, muntii sunt munti, marile sunt mari si orasele se numesc asa cum se numesc dar, odata ce te hotarasti sa te aventurezi dincolo de scrisul unei carti (fie ea manual de geografie sau chiar ghid de calatorie) vei descoperi o noua lume. Una a experientelor personale traite prin contactul cu oamenii intalniti pe cararea ta.

De fiecare data ma uit in jurul meu atunci cand ma aflu intr-o calatorie, in special in jurul obiectivelor de mare interes, si ii vad pe cei care strabat lumea in lung si in lat in mod steril. Avion (business class), hotel (Shangri La sau altul de 5 stele), masina din care se uita scarbiti sau uimiti la bastinasi (aici ii includ si pe romani, ca bastinasi) si aparat foto cu 7 obiective si 15 megapixeli. O poza aici, o poza grabita dincolo, download pe calculator si aratat prietenilor acasa. Am mai vizitat o tara. Evident, de cele mai multe ori este vorba de prietenii nostri, americanii (dar nu numai).  Ei uita ca pentru a-ti aminti ceva cu adevarat trebuie sa traiesti in acel loc. Sa incerci macar un pic din street food, sa cunosti povestea macar a unui om, sa mergi pe strazile laturalnice, sa stai la soare pe plaja cea mai pustie printre niste pescari despre care nu stii daca te vor rapi sau iti vor aduce ceva de mancare. Caci ce este viata daca nu simti macar un pic de tensiune? Ce este aventura, daca nu nelinistea pentru momentul prezent si apoi dulcea amintire dupa ce acesta s-a stins si totul s-a terminat cu bine?

Poate intr-adevar am uitat cand si cum s-au intamplat lucrurile cu exactitate dar, nu voi uita niciodata lectiile primite de la oameni parca special pusi pe cararea calatoriilor mele. Poate urmele fizice ale diferitelor aventuri s-au estompat sau au disparut dar eu inca le simt amprenta in interior. Am ajuns la concluzia ca de fapt nici nu e atat de important sa retii cu exactitate cand, cum, unde si la ce ora s-a intamplat ceva si mai ales nu trebuie sa traiesti in trecut, sa te gandesti la aventurile care au fost ci, sa te uiti inainte spre cele care vor veni si sa le intampini cu experienta capatata din calatoriile anterioare. Asa ca, putem renunta la aparate de fotografiat, ghizi si povesti invatate pe de rost de la altii si sa pornim sa exploram propria noastra lume.