Paranoia viitorului incert in care noi, oamenii, suntem arhitectii propriei salvari (dar mai degraba distrugeri) loveste din nou. Un nou film pe o tema veche, aceea a augmentarii artificiale a vietii muritorilor de rand pentru a creea o societate cat mai apropiata de perfectiune, in care criminalitatea este redusa, bolile eradicate si razboaiele purtate fara victime omenesti. Un subiect dezbatut in multe filme, de data aceasta transpus intr-o poveste interesanta dar nelipsita de clisee.
In viitorul nu foarte indepartat, o corporatie produce surogati, adica versiuni cu suruburi ale oamenilor in carne si oase care stau in confortul si siguranta propriei case de unde isi controleaza alter-egourile robotizate prin impulsuri cerebrale, conectati fiind la niste aparate. Apare in scena nemuritorul si indestructibilul Bruce Willis, care bineinteles este un politist cu o puternica drama personala, pornit sa rezolve un caz de crima care inevitabil il va duce spre salvarea lumii. Nu lipseste nici rezistenta umana, o miscare de gherila care se opune folosirii de surogati. Rebelii sunt ca de obicei in numar mic, izolati in tabere de refugiati, pe punctul de a fi exterminati.
Actiunea beneficiaza de cateva rasturnari de situatie, insa nu iti poti opri un oftat de indignare cand il vezi pe acelasi Bruce Willis, mai batran si mai gras, dar mai greu de ucis. Filmul beneficiaza de cateva imagini puternice, care reusesc sa transmita mesajul scenaristilor, mai ales in momentul in care agentul Greer (Willis) se plimba pe strazile pline de oameni din plastic. Este ca si cum un om ar reusi sa intre in universul ermetic si virtual al jocului The Sims.
In concluzie, Surrogates este un film de trecut pe lista SF-urilor de vazut o singura data, iar pentru Bruce Willis poate a venit momentul sa iasa la pensie si sa se apuce de filme mai linistite, de “casa”.