
Seinfeld se decide sa renunte la tot ceea ce a insemnat cariera lui ca si comediant pana intr-un anumit punct si sa o ia de la capat. “Comedian” este un film in care ni se prezinta un Jerry Seinfeld post-serialul care l-a facut faimos, intr-un tur de forta al barurilor de stand-up raspandite prin America, in incercarea de a veni cu ceva nou, de a gasi un inteles mai inalt al carierei de comediant.
De la bordul avionului sau Porsche-ului personal, Seinfeld povesteste cat de greu este sa spui aceeasi gluma de sute de ori, cum se capteaza atentia publicului si cam orice altceva se ascunde in spatele unei meserii atat de usoare in aparenta, dar extrem de grea in esenta. In paralel cu povestea lui, ruleaza si cea a colegului lui de breasla, Orny (nu horny cum am inteles tot filmul) Adams, un comediant cu o cariera mult mai obscura, obsedat de propria imagine si cu o multime de ticuri si fixuri. Ceea ce nu am inteles este daca alegerea regizorului de a prezenta aceste doua povesti in paralel a fost facuta in asa fel incat Seinfeld sa apara intr-o lumina mult mai buna, prin comparatie. In timp ce el este tipul foarte sigur pe el, care coboara din private jet-ul lui pe un mic covor rosu, Orny se bucura de spectacole marunte si de un umor matematic, venit din calcule facute pe hartie, de-a lungul unei cariere extrem de lungi.
Fara prea multa sare si piper, “Comedian” este un film cu putine pretentii artistice, probabil adus ca omagiu breslei artistilor de stand-up dar si carierei fulminante a lui Seinfeld. Nu abunda in pasaje amuzante, insa ofera posibilitatea de a-i revedea la treaba pe unii dintre cei mai indragiti comedianti contemporani si de a intelege cum sunt oamenii care se urca seara de seara pe scena si incearca sa-i faca pe zecile, sutele sau miile de oameni care-i privesc, sa rada.



