Acum 20 de ani, multi dintre cei care pana atunci rabdasera dictatura unui cizmar pitic si analfabet si a sotiei lui la fel de analfabete dar cu mai multe diplome de la scoli inalte decat poate scoate intr-un an Universitatea Spiru Haret, se rasculau si infruntau ceea ce timp de 50 de ani a stat ca un ghimpe infipt in coasta de verii nostri de la Rasarit: comunismul. Multi dintre noi, cei care astazi suntem tineri, avem amintiri limitate la reactiile parintilor nostri in acele momente, la focuri de arma auzite pe ici si colo si probabil intreruperea programului obisnuit de la televizor si difuzarea de cateva episoade intregi de desene animate (Chip si Dale, daca imi aduc bine aminte).

Din pacate, desi in fiecare an televiziunile aflate in goana dupa rating prezinta documentare cu duiumul cu imagini de atunci, desi avem acces la carti, internet si putem intra in contact cu alti oameni din alte tari, multi dintre noi nu stim prea multe despre Revolutie. Ceea ce este tragic este ca inca auzim oameni, care au trait in acele vremuri, spunand ca regreta schimbarea. De asemenea, adeptii teoriilor conspirationiste foarte la moda in vremurile astea, minimizeaza importanta Revolutiei, spunand ca totul a fost aranjat de afara si ca marile puteri se jucau cu atele care controlau milioanele de oameni aflate pe strada atunci. Insa, singurul lucru real, ramane statistica. Cruda, exacta, scrisa negru pe alb. Peste 1000 de morti si 3000 de raniti in toata tara. Milioane de destine schimbate.

Cu siguranta, nimic nu s-ar fi putut intampla daca dragii nostri prieteni occidentali nu s-ar fi decis ca trebuie sa puna un pic umarul la destramarea Marelui URSS si daca Gorbaciov nu ar fi pus cruce unui sistem care a facut mai multe victime si a fost mai crud chiar si decat nazismul. Dar ce conteaza? De ce ar avea importanta orice altceva, de ce ne intereseaza cine si cum a hotarat ca Romania sa fie ajutata sa scape de ciuma rosie, atata timp cat 1000 de oameni si-au dat viata pentru ca noi astazi sa ne putem numi liberi, sa putem fi hip, cool, moderni, sa avem bloguri, site-uri, targuri vintage, cluburi, alcool si tigari (fara sa fie nevoie sa le cumperi la negru si sa risti sa ajungi la Canal), sa citim presa, sa ne formam singuri o parere, sa calatorim, sa ne uitam la televizor si sa ii injuram in gura mare pe toti (fara sa riscam sa fim inhatati de un securist), sa avem creste, dread-uri, plete, imbracaminte asa cum il duce pe fiecare capul si gustul si in general sa fim cum putem fi?

Cred ca mi-am dat seama prima data de cat de socante au fost acele momente, privind lucrurile prin ochii unui strain. Mai exact, un englez caruia impreuna cu cativa prieteni, aflati la foarte multi kilometri distanta de casa, am hotarat sa-i impartasim cateva detalii despre ceea ce vazuse la televizor ca fiind sfarsitul lui “Ceaucesco”. Din start, trebuie inteles ca Anglia are o istorie mult mai bogata in orice fel de acte decat noi, romanii, iar cel caruia ii povesteam nu era tocmai ceea ce s-ar numi “usa de biserica” insa, la auzul detaliilor din spatele scenei (cele pe care televiziunile straine le scapasera in transmisiunile lor) si mai ales mentionarea executiei celor doi soti asupritori si balbaiti in ziua de 25 decembrie, a smuls o reactie de surpriza totala din partea interlocutorului nostru: “You shot them on the Christmas Day?! I’ve heard some pretty twisted things in my life, but that is really cruel!”. Atunci am inteles ca acel moment, cu tot ce a insemnat el, va ramane ca un stigmat asupra istoriei si destinului nostru, orice am face, si ca 1000 de oameni au murit si altii si-au patat mainile cu sange chiar in zilele in care se presupune ca ar trebui sa fim mai buni unii cu altii, totul ca noi astazi, sa fim mai buni. Asa ca, sa luam libertatea de coarne, sa ne bucuram de ea, sa petrecem, sa ne imbracam cum vrem, sa facem ce vrem fara sa ne deranjam vecinul si mai ales sa avem grija de ea, pentru ca la fel ca orice lucru fragil si ea se poate sparge si ne poate fi furata foarte usor.