Eseul lui Hans Magnus Enzensberger despre perdantul radical si-a intalnit perioada perfecta in care sa poata fi inteles pe deplin si testat in imediata apropiere. Perioada de criza prin care trecem cu totii produce perdanti radicali intr-un numar ingrozitor de mare, iar noi aflam de ei doar in urma stirilor ce prezinta diferite statistici referitoare la numarul mare de sinucideri. Mai dam de ei si-n rubrica de crime de-o violenta rara pe care nimeni nu si le explica. Si cam atat. Cine sunt ei, ce i-a dus acolo, nu aflam niciodata, doar motivele anchetei post-eveniment.
Acesti oameni care aluneca pe panta autodistrugerii sunt uneori atat de aproape, iar scanteia ce starneste furia din el poate fi total neinsemnata pentru noi, ceea ce-o face foarte greu de evitat. Aici pot fi inclunse cele mai multe din cazurile de tineri care incep sa traga in licee, de fosti angajati ce-si mitraliaza sefii si colegii sau chiar cazurile (mai apropiate de noi) de oameni ce par pasnici, dar aflam ca au ajuns sa-si omoare toata familia. Sunt atatea mii de carti despre invingatori, despre cum sa reusesti, insa balanta in partea cealalta (a oamenilor ce au pierdut chiar lupta cu mersul vietii) este foarte dezechilibrata. “Cei care aduc groaza” (Editura Art) ajuta la normalizarea acestui dezechilibru si prezinta unele dintre gandirile radicale ale pierdantilor pe care ar trebui sa evitam sa ni le insusim. Un exercitiu bun ar fi combinarea lecturii acestei carti cu vizionarea filmului “Elephant”, regizat de Gus Van Sant. Recomand aceasta carte si dau un scurt fragment pentru a va convinge:
“Progresul nu a inlaturat mizeria oamenilor, dar a transformat-o in mod considerabil. In ultimele doua sute de ani, societatile mai eficiente si-au castigat drepturi, asteptari si pretentii noi. Ele s-au debarasat de reprezentarea unui destin implacabil; au pus notiuni precum “demnitatea omului” si “drepturile omului” pe ordinea de zi; au democratizat lupta pentru recunoastere si au desteptat asteptari de egalitate pe care nu le pot indeplini; si totodata, au avut grija ca inegalitatea sa fie demonstrata tuturor locuitorilor planetei timp de 24 de ore pe zi pe toate canalele de televiziune. De aceea, orice progres a facut ca oamenii sa fie mai lesne de deceptionat.” (“Cei care aduc groaza”, Hans Magnus Enzensberger – Editura Art, 2007)
