Care e una dintre retetele inefabile ale succesului la Hollywood ? Un remake dupa un film clasic (originalul dateaza din 1941), doua nume sonore de actori consacrati (Benicio del Toro si Anthony Hopkins), o poveste de dragoste (construita in jurul lui Emily Blunt) intercalata printre scene sangeroase si voila, banii din incasari incep sa curga! Cam asta ar fi pe scurt si povestea lui Wolfman, regizat de Joe Johnston.
Dupa ce in 1994 Jack Nicholson il aducea la viata pe Wolf si ii punea gand rau lui Michelle Pfeiffer, acum se pare ca a venit randul lui Sir Anthony Hopkins sa joace in ecranizarea acestei legende vechi de cand lumea. Marele plus al acestui film este ca pe langa Hopkins, mai joaca si Benicio del Toro, unul dintre cei mai buni actori lansati de Hollywood. E inutil de spus ca cei doi joaca la inaltimea asteptarilor si chiar mai bine, dar necesar sa zicem ca Emily Blunt e cam de umplutura, avand un rol putin fad, cu urmari nefaste asupra finalului. Tot la capitolul reusite se numara si alegerea decorurilor, imaginile fiind construite in asa fel incat atunci cand fata bestiei paroase si insetate de sange se lateste pe tot ecranul, pare destul de natural. Nimic de comentat la adresa scenelor de violenta, regizorul imprastiind cu generozitate creieri, mate, sange, membre de tot felul pe intreg ecranul, de parca zici ca ai dat nas in nas cu un pictor nebun care arunca cu vopsea pe o foaie. Omul-lup omoara orice, fie om, fie oaie, din toate pozitiile, musca, rupe si urla la luna satisfacut. Deci, pentru cei cu o latura violenta mai putin latenta, filmul este un rasfat.
Problemele lui Wolfman incep o data cu povestea de dragoste dintre personajele interpretate de Benicio del Toro si Emily Blunt. Idila pare pusa acolo mai degraba pentru a rezolva anumite pasaje din scenariu, la care producatorii filmului nu au vrut sa se straduiasca prea mult. Plus ca (stiu ca o sa sune misogin) la final vei exclama: Uite domne cum sunt femeile! Problema numarul doi, aia spinoasa pentru noi romanii, este ca imaginea noastra de bravi urmasi ai dacilor si nu ai indienilor e din nou zguduita din temelii. Tineti-va bine! Ce ziceti de o tiganca, cu nume bulgaresc, vorbitoare de romana, specialista in varcolaci, dezlegarea cununiilor si alte treburi mistice? Macar a reusit sa faca o sala plina ochi sa fluiere si sa-njure. Cine zice ca patriotismul a murit?
Inca un lucru de care nu am fost foarte convins, a fost lookul lui Wolfman. Cum se face ca in era in care Cameron se joaca cu creaturi albastre 3D pe Pandora, saracul varcolac sa arate de parca a iesit din filmul alb negru din ‘41, a intrat in studiourile Universal din 2010 si a zis: Hai sa tragem cadrele alea o data, ca mi-e foame si am niste tarani de casapit!
Nici povestea nu e prea antrenanta, seamana cu o calatorie in roller coaster-ul de la Costinesti. Urca un pic, dupa care pica abrupt, dar doar pentru doua secunde. Ma rog, e de ajuns cat sa-ti cuprinzi protector partenera pe dupa umeri in timp ce tipa nevinovata la vederea unui creier care zboara mai ceva ca o mingie de baseball intr-un homerun. De fapt cam asta si e treaba cu Wolfman. E tocmai bun sa-ti rontai popcornul in timp ce te distrezi doua ore fara a-ti pune prea mult capul la contributie. Plus ca intelegi din nou de ce Anthony Hopkins a fost ridicat la gradul de Sir. E al naibii de infricosator!
