Cam greu, cam tarziu, dar totusi am reusit sa intru in Imaginariumul lui Parnassus, adica pardon, al lui Terry Gilliam. Nu prea poti rata un film pe al carui afis stau scrise nume ca Johnny Depp, Colin Farrel, Jude Law, Heath Ledger si Terry Gilliam si bagheta lui regizorala magica si uneori un pic defecta (la modul creativ), nu?

Cred ca de data asta s-a consfintit. Chiar ne pare rau dupa Heath Ledger. In cazul lui, nu era neaparat nevoie sa moara pentru a urca pe cele mai inalte culmi ale succesului, fiindca pe cand inca traia si juca in filme precum The Dark Knight, devenise unul dintre cei mai apreciati actori de la Hollywood. De fapt, chiar si filmul de fata s-a transformat intr-un tribut adus acestui mare actor mort la numai 28 de ani. Initial, Gilliam (renumit pentru ghinioanele din timpul filmarilor) a vrut sa renunte la film, dat fiind faptul ca actorul principal a trecut brusc in nefiinta in urma unei supradoze de somnifere. Dupa care, l-a lovit ideea geniala de a-i aduce pe Depp, Farrel si Law sa-l interpreteze pe Ledger care-l interpreta pe Tony, spanzuratul. Mai rezolva puzzle-ul acum! Mai ales ca totul se petrece in mintea lui Parnassus, loc care pare un fel de repetitie pentru Alice in Tara Minunilor, in regia lui Tim Burton.

De fapt, misterul lui Parnassus poate fi rezolvat de fiecare cum vrea. Pana la urma asta e lucrul cel mai frumos la filmele de acest gen. Tot ce trebuie sa faci este sa-ti lasi imaginatia sa zburde libera pe taramurile imaginate de regizori precum Gilliam sau Burton si cu siguranta mintea ii va da un sut in fund partii rationale si logice, care-ti bate in teava si striga ca nu mai pricepe nimic, si va ajunge unde trebuie. Inca o data, felicitari lui Terry Gilliam nu atat pentru un film reusit, ci pentru determinarea de a-l duce la capat in orice conditii, cu multa creativitate si pentru ca l-a inchinat memoriei lui Heath “The Joker” Ledger.