Stiu, si eu am avut aceeasi reactie in momentul in care am vazut aparitia lui Edge of Darkness: exact de asta aveam nevoie! inca un film politist! Ce m-a urnit din casa spre cinematograf, a fost revenirea lui Mel Gibson pe marile ecrane, in calitate de actor.

Mai batran, mai ridat, mai rau si mai hotarat decat in tinerete, Mel este un politist din Boston a carei fiica este impuscata in fata lui, ca un act de razbunare a vreunui raufacator trimis dupa gratii de tatal politist. Sau cel putin asa cred cei de la politie. Aici se ascunde intriga filmului, destul de inteligent construita. Evident ca nu are niciun rost sa povestesc ce si cum, ca doar e film politist si fiecare trebuie sa-si descopere singur “dovezile” ca sa duca la capat filmul.

M-am bucurat sa vad ca Mel Gibson nu a intrat in randul “botoxatilor” de la Hollywood, si-a lasat ridurile in pace, lucru bun de altfel, pentru ca se pare ca acum este la moda ca si barbatii sa o ia pe urmele lui Cher si sa-si intinda pielea pana le pocneste. Alaturi de personajul interpretat de Gibson, un alt rol care pare inspirat de povestea celor doi gemeni din Bondoock Saints, cel al unui agent secret englez, creste valoarea acestui film, adaugandu-i sare si piper.

Putin moralizator, cu tente conspirationiste, cateva scene pline de suspans, cu Mel Gibson in forma maxima, un final destul de neobisnuit pentru cinematografia americana, Edge of Darkness face ca inceputul de an sa aduca o mica raza de speranta pentru cinefilul din noi, pentru anul care tocmai a inceput.