Zi de zi auzim oameni care se plang de situatia oribila din Romania. Nu ca n-ar fi adevarat. Iarna asta care de abia a trecut, a venit in forta si a plecat cu banii nostri, aruncati pe facturi exorbitante la gaze, masini rupte prin santuri, camuflate simpatic de stratul alb de zapada si ne-a adus exercitii de fitness matinale atunci cand aveam de escaladat nesfarsite troiene aparute peste noapte. Suntem de asemenea asaltati de nesimtirea incomensurabila a politicienilor, acei cetateni care au avut puterea sa strabata mai bine stratul gros de mizerie pentru a ajunge sus si de multe, multe, multe alte probleme.

Dar, prin tot acest nor cenusiu in care graviteaza nemultumirile noastre, auzi de cate o poveste, ca o raza de soare, strecurata timid printre scrasnete din dinti si injuraturi mai deloc mascate. Cineva te opreste si iti aduce aminte sau iti face cunoscuta existenta unor personaje precum Ion Barladeanu, artistul ex-homeless, actualmente expozant de seama la Paris si nu numai. Si te loveste ca un pumn in plexul constiintei tale atat de inveninata de: nu se poate, nu aici, nu mai sunt oameni cu care sa faci ceva, trebuie sa emigram. Daca un om a avut o pasiune (adevarata) dezinteresata, iar destinul i-a pus piedica si l-a aruncat in alt film, cu totul diferit, unul al unui artist de succes, atunci de ce ne pierdem speranta atat de usor? Recunosc ca si eu ma grabesc sa spun ca de-abia astept sa plec de aici. Dar pe masura ce stau plecat mai mult timp, realizez ca tot aici vreau sa ma intorc si ca tarile straine vreau sa ramana rezervate vacantelor (chiar daca unele foarte lungi). Ce e de facut atunci?

Incet, cu pasi mici si dificili, trebuie sa ne cream propria noastra realitate romaneasca alternativa, in care sa nu aiba loc Iliescu, OTV, scaderea IQ-ului la nivel national spre cote alarmante si alte lucruri care ne perturba. Putem in schimb sa facem loc povestilor concrete de tipul Ion Barladeanu, evenimentelor care ne plac (si trebuie sa recunoastem ca anul acesta se anunta destule concerte si petreceri pentru a acoperi toate gusturile), cartilor pe care vrem sa le citim, oamenilor pe  care vrem sa ii cunoastem si asa mai departe. Restul pot ramane la periferia interesului.