De ce vad oamenii in imbatranire doar decadenta, de ce nu sunt niciodata multumiti, de ce alearga cu disperare sa isi confirme ca pot si mai mult ca in final sa sfarseasca complet nefericiti? Este o carte dureros de amara ce duce totul intr-o viziune sumbra a posibilitatilor, unde oamenii sunt inlocuiti de copii golite de continut, evolutia fireasca a neputintei speciei noastre.
Subiectul e unul “tocit” in carti mult mai cunoscute de S.F., dar povestea viitorului e doar schela pe care Michel Houellebecq construieste imaginea prezentului, si nu e nimic demn sau optimist in viziunea lui. Avem un personaj central: Daniel, 40 si ceva de ani , o iubita, ”acea” masina de lux, casa perfecta, cariera de succes in continua ascensiune, fara prieteni, fara planuri de viitor, aversiune fata de copii. E unul din marea de oameni realizati ce habar nu au incotro alearga, dar nici nu vad utilitatea intrebarilor atata timp cat prezentul e plin de posibilitati. Daniel traieste, e capabil sa doreasca, sa iubeasca, sa fie cald si bun. Dar undeva filmul se rupe, transformarea incepe, si il vedem pe Daniel debarasandu-se de dragoste cu cel mai josnic egoism si fugind de orice responsabilitate pentru a trai cat i-a mai ramas. Iar decaderea lui Daniel e lunga, adanca si trista, intr-o societate in care varsta devine calea spre singuratate, imbatranirea o boala rusinoasa iar batranii o povara ce se doreste eliminata discret.
Houellebecq isi pune personajul sa alerge dupa tineretea altora, sa viseze la femei tinere si sexuale, sa se umileasca pentru atentie, sa calce orice in picioare pentru a demonstra ca nu merita abandonul. Toti oamenii ce il inconjoara pe Daniel sunt asemeni lui, o societate redusa la instince animalice ce nu tolereaza decat exemplarele in putere sau pe cele ce pot plati. Sexul devine placerea primara devansand chiar si puterea, banii mijlocul prin care iti cumperi inca o sansa de a ramane printre tineri.
Tot procesul acesta de imbatranire si de excludere doare, iar societatea gaseste rezolvarea prin crearea neo-umanilor, noua specie ce elimina toate suferintele oamenilor. Clonele neumane sunt fiziologic construite pentru sex dar le lipseste dorinta. Nu au nevoie de recunoastere sociala pentru ca traiesc in singuratate iar banii sunt un concept absent. Rand pe rand, Daniel 1, Daniel 2, si multi alti viitori Danieli citesc povestirile lasate de predecesorii lor si incearca sa inteleaga de ce dupa atata zbucium si cautari oamenii sfarseau invariabil in singuarate.
Asta ramane si ideea centrala a cartii: avem capacitatea sa iubim si sa fim impiniti si totusi ne pierdem invariabil pe drum. Nu e o idee revolutionara dar felul in care Houellebecq se joaca cu ea ustura, iar asta o face o carte incomoda. E o carte poate obositor de cinica , dar exista in ea cateva raspunsuri la intrebarea “de ce nu suntem in stare sa…?”, asa ca merita citita ca un exercitiu de sinceritate.
Autor: Michel Houellebecq
Editura Polirom, 2006
Foto: www.polirom.ro
