Filmul lui Haneke il poarta pe spectator timp de 2 ore si jumatate intr-o calatorie cu fals miros de roman politist, intr-un decor cat se poate de obisnuit pentru un sat german, in ajunul inceperii Primului Razboi Mondial. Linistea satului este tulburata de un sir de evenimente violente si fara vreo explicatie aparenta: nu se stie cine le provoaca si de ce. Mai intai, doctorului satului i se intinde o capcana si se accidenteaza destul de grav, apoi o sateanca moare intr-un accident de munca. Unul din fii femeii se razbuna pe baronul satului, la care aceasta muncea si-i distruge gradina cu varza. Copilul baronului este gasit batut cu bestialitate. Intr-una din nopti hambarul satului ia foc, iar sotul femeii moarte in accidentul de munca se sinucide. Urmeaza alti doi copii – unul aproape mort de frig in camera in care cineva deschisese intentionat un geam, iar fiul handicapat al moasei este gasit la randul lui batut fara mila si aproape orbit, in padure.
Dupa cum spuneam, Haneke incearca sa ne indrume pe un drum fals – gasirea criminalului raspunzator pentru abonimabilele fapte. In realitate, raspunsul dilemei este dat de la inceput de povestitor: nu se stie cate din faptele prezentate in film sunt adevarate, dar macar spera ca o data povestite, ele sa ofere o mai buna intelegere a poporului german. Va intrebati de unde au aparut personaje atat de crude, care au masacrat milioane de oameni in cele doua razboaie mondiale, in numele superioritatii rasiale? De unde au aparut tatii care-si tin fiicele inchise in beci si le violeaza ani intregi, avand cativa copii cu ele? Freak-show-ul elegant al lui Haneke incearca sa lege comportamentul si educatia primita de copiii nemti cu faptele pe care acestia le-au savarsit sau le-ar fi putut savarsi mai tarziu.
Un copil este pedepsit atat fizic, cat si psihic de tatal lui care este preotul satului pentru pacatul de a se masturba. I se povesteste in cuvinte rare si apasate istoria unui copil care facea acelasi lucru si care a murit in chinuri, iar pentru a-l tine cu adevarat departe de astfel de lucruri necuviincioase, mainile ii sunt legate de pat in fiecare noapte. Doctorul satului este un tata incestuos, care are o legatura cu moasa, alaturi de care se pare ca ar avea un copil cu un handicap grav. Lantul ororilor este lung si greu in filmul lui Haneke, niciodata nimic explicit, intotdeauna un vibe negativ, un rau care pare ca pluteste in aer, ceva nedefinit pe care-l simti apasator si persistent.
Talentului lui Haneke i se mai adauga fara niciun semn de intrebare si talentul actorilor, acestia fiind selectati dintre oameni simpli, fara experienta, din veritabile sate germane. De la expresivitatea fetelor, pana la felul in care joaca, se poate spune ca toti actorii acestui film se achita de treaba in mod onorabil.
Asadar, un film care refuza sa ofere vreun sfarsit clar, la indemana, care ne lasa sa ne fabricam noi singuri propriile scenarii, plin de dileme asupra efectelor frustrarilor care se aduna si fierb latent in mintea oamenilor si cu o atentie incredibila la detalii. Un Palme D’or meritat pentru Haneke.
